Omul care a dat rezonanță Serviciului de ortopedie și traumatologie din Republica Moldova
- 272 views
Catedra de ortopedie și traumatologie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, în colaborare cu Asociația Ortopezilor și Traumatologilor din Republica Moldova, a organizat astăzi, 24 martie, o manifestare științifică în care s-au discutat actualitățile din domeniu.
Asistentul universitar Andrei Olaru a prezentat o cercetare privind rezultatul tratamentului miniinvaziv în fractura patologică metastatică vertebrală, prin care încearcă să tragă un semnal de alarmă referitor la cazurile de tumori vertebrale, care sunt depistate doar în momentul fracturii.
Cu un studiu în premieră a venit doctoranda Ludmila Furtună, care a vorbit auditoriului despre terapia celulară a cicatricei patologice - o metodă nouă pentru a ameliora starea țesuturilor de pe diferite plăgi. Pe lângă faptul că îmbunătățește calitatea vieții pacientului, aceasta prezintă beneficii și pentru aspectul estetic.
Totuși, fiind consacrat Anului Nicolae Testemițanu, evenimentul a fost deschis de Nicolae Caproș, șef catedră Ortopedie și traumatologie, care a vorbit despre rolul savantului în dezvoltarea serviciului ortopedic și traumatologic din Moldova.
Nicolae Testemiţanu intră în storia Serviciului de ortopedie și traumatologie în anul 1951, atunci când fiind secundar clinic la Catedra de chirurgie generală îşi alege ca temă de doctorat problema osteosintezei oaselor tubulare cu fixatori biologici, susţinând teza în 1958.
Ulterior, în timp ce exercita funcţia de ministru al sănătății, devine şef al Catedrei de ortopedie şi traumatologie (1965-1968), perioadă în care a contribuit semnificativ la organizarea Serviciului de ortopedie şi traumatologie din țară, dar și la pregătirea medicilor practicieni în acest domeniu. Pentru a instrui viitoare cadre didactice și ştiinţifice pentru catedră, selecta tineri medici pe care îi trimitea la studii în prestigioase centre unionale. Printre aceștia s-au numărat: P. Moroz, V. Beţişor, S. Vetrilă, F. Gornea, A. Manea, A. Moraru, V. Babiuc, M. Corlăteanu, I. Prisacari, P. Ciobanu, C. Cozub, B. Donţov ș.a.
La iniţiativa profesorului Testemiţanu, în anul 1967 se trece la predarea ortopediei şi traumatologiei în limba română, fapt pentru care membrii catedrei au tradus manualul din limba rusă pe care-l utilizau și au început a pregăti materialele pentru editarea propriilor lucrări. Din același an, grație lui Nicolae Testemițanu la catedră este introdusă disciplina chirurgie de campanie - de o mare valoare în instruirea medicului pentru activitatea în situații extreme create de diverse dezastre. În plus, regretatul savant contribuie la deschiderea primei secţii specializate din țară în cadrul Spitalului Clinic Republican, cu 40 de paturi.
Tot Domniei Sale îi revine meritul de înregistrare a Asociației Republicane a Ortopezilor-Traumatologi, de creare a Catedrei de traumatologie, ortopedie și chirurgie de campanie, de inaugurare a Laboratorului de conservare a țesuturilor alogene. În anul 1964 își începe activitatea Spitalul Clinic Republican de Traumatologie, Ortopedie și Protezare - construit sub egida ministrului Testemițanu. Fiind preocupat de pregătirea medicilor practicieni şi a cadrelor didactice și ştiinţifice - participă activ la crearea de staționare ortopedice și traumatologice în majoritatea raioanelor țării, a cabinetelor de profil în policlinici și a punctelor traumatologice în orașele mai mari (Chișinău, Bălți, Tiraspol ș.a). În rezultat, în 1990 în țară erau 300 de specialiști ortopezi-traumatologi și 2600 de paturi specializate.
Astfel, putem afirma cu certitudine că Nicolae Testemițanu a fost cel care a dat rezonanță Serviciului de ortopedie și traumatologie din țara noastră!
[nggallery id=500]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii