„TransMed” - schimb de experiență de succes
- 532 views
Peste 120 de studenți de la universitățile de medicină din România s-au aflat, în perioada 19-25 martie curent, pentru un schimb de experiență la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, în cadrul programului de mobilitate studențească TransMed 2017.
Valeria Țurcan, șef direcție Relații Externe a Asociației Studenților și Rezidenților în Medicină a menționat că în acest an, având în vedere numărul mare de participanți, s-a făcut un program prin rotație - astfel încât toți să participe la cursurile teoretice și cele practice, dar și să viziteze anumite atracții turistice din Chișinău. Pentru realizarea acestui obiectiv s-au mobilizat cca 40 de voluntari din cadrul ASRM, care au asigurat buna desfășurare a evenimentului.
Dorința de a cunoaște contrastele dintre diferite universități de medicină, de a interacționa cu mai mulți oameni și de a vedea cum se desfășoară alte programe de instruire, au motivat-o pe Roxana Rădeanu, studentă în anul II la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, să depună dosarul în acest proiect. Tânăra a remarcat că programele de studii de la USMF „Nicolae Testemițanu” le oferă mediciniștilor noștri oportunitatea de a studia mai mult timp individual, iar în cadrul orelor practice există o apropiere mai mare între profesor și student. Despre colegii din Republica Moldova a avut doar cuvinte de laudă, iar visul ei de a explora cât mai mult Chișinăul s-a împlinit în aceste zile.
Ședința finală a programului TransMed s-a desfășurat în data de 24 martie, la care au fost prezenți prorectorii Universității și prodecanii de la Facultatea de Medicină nr. 1 și nr. 2.
Olga Cernețchi, prorector pentru asigurarea calităţii şi integrării în învăţământ a salutat din partea administrației participarea studenților în acest program și a reamintit oaspeților despre frumoasele relații de colaborare pe care le are Universitatea noastră cu instituțiile de profil din România. Având în vedere că USMF „Nicolae Testemițanu” este unica instituție de învățământ superior medical din Republica Moldova, prorectorul a subliniat că suntem membrii unei mari familii de universități de medicină de pe cele două maluri ale Prutului.
Cu un cuvânt de salut a venit și Marcel Abraș, prorector pentru educație și probleme sociale, care a remarcat numărul impunător de participanți din acest an, menționând că se simte mândru că în anul 2008, alături de colegii de la ASRM și cei de la Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România, a participat la dezvoltarea programului TransMed, în care inițial s-au înscris doar 20-30 de persoane.
Lidia este originară din Ungheni, Republica Moldova, dar își face studiile la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași. Tânăra a mărturisit că a venit mai mult pentru programul academic și este determinată să urmeze rezidențiatul la Chișinău. Cu amintiri plăcute a rămas și Alexandru Șerbănoi, student în anul V la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, care a fost impresionat de Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală pe care îl consideră mult mai dezvoltat decât cel din București.
TransMed reprezintă un program de mobilitate studențească și schimb de experiență realizat între 11 universități de medicină din România și Republica Moldova, care se desfășoară de două ori pe an, primăvara și toamna. Acesta vizează atât programele de studii, cele de practică, cât și activitatea extracurriculară. La program pot să aplice studenții din anul II-VI de studii de la facultățile de medicină. Criteriile de selecție sunt: media notelor pe ultimele două semestre, participarea în activitatea științifică și de voluntariat, participarea la congresele științifice naționale și internaționale, precum și calitatea de membru în asociațiile și organizațiile studențești.
Anul acesta la program au aplicat 168 mediciniști de la universitățile din Cluj, Timișoara, Târgu Mureș, București, Brașov, Iași și 27 de studenți de la USMF „Nicolae Testemițanu”. Pe perioada programului studenții au vizitat mai multe subdiviziuni ale Universității noastre, printre care: Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală, Muzeul de Anatomie, Muzeul Universității și au beneficiat de un program cultural.
[nggallery id=501]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii