Instruiri on-line privind sănătatea sexuală și reproductivă pentru specialiști din domeniul sănătății publice
- 1561 views
Reprezentanți de la Departamentul Obstetrică și Ginecologie și de la Catedra de medicină de familie ale Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova organizează, în zilele de 3 și 4 septembrie 2020, un atelier de informare on-line pentru cadre didactice din domeniul sănătății publice ale instituției noastre, pentru specialiști ai Agenției Naționale pentru Sănătate Publică și ai centrelor de sănătate publică teritoriale. Evenimentul, cu genericul Pachetul inițial minim de servicii de sănătate sexuală și reproductivă în situații de criză umanitară, situații excepționale, sau urgențe de sănătate publică, se desfășoară în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) în Republica Moldova și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Prim-prorectorul Olga Cernețchi, prorector pentru activitatea didactică la USMF „Nicolae Testemițanu”, șefa Departamentului Obstetrică și Ginecologie, a informat că această acțiune are drept scop fortificarea capacităților specialiștilor în sănătate publică în coordonarea măsurilor de pregătire pentru a răspunde la necesitățile populației din perspectiva sănătății sexuale și reproductive în situații de criză umanitară, situații excepționale sau urgențe de sănătate publică.
„Modulul de instruire a fost elaborat de către personalul didactic universitar, cu suportul UNFPA, în conformitate cu cele mai recente recomandări internaționale, fiind integrat în programul de învățământ pentru medicii de familie și pentru medicii obstetricieni-ginecologi”, a menționat profesorul Olga Cernețchi.
În cadrul atelierului de informare de la distanță se discută și acțiunile de coordonare și colaborare interdisciplinară în contextul asigurării Pachetului inițial minim de servicii de sănătate sexuală și reproductivă în situații de urgență de sănătate publică, inclusiv despre trusele de urgență necesare pentru acordarea serviciilor. Totodată, se evidențiază importanța prevenirii morbidității și mortalității materne și neonatale, a prevenirii violenței și asigurării la necesitatea managementului clinic al cazurilor de abuz sexual, a oferirii accesului la servicii de planificare familială și mijloace de contracepție, la fel și la servicii de avort în siguranță, de prevenire a infecțiilor ce se transmit pe cale sexuală, inclusiv a infecției HIV.
Serviciile de sănătate sexuală și reproductivă fac parte din serviciile esențiale de sănătate. Astfel, asigurarea accesului continuu a populației, în special a grupurilor vulnerabile la servicii de sănătate sexuală și reproductivă este de o importanță primordială în orice context, inclusiv în cazul situațiilor de criză umanitară, situații excepționale sau urgențe de sănătate publică.
Menționăm că pe parcursul anului 2019, USMF „Nicolae Testemițanu”, în parteneriat cu UNFPA, a realizat un șir de instruiri privind pachetul inițial minim de servicii de sănătate sexuală și reproductivă, inclusiv pentru personalul didactic al instituțiilor de învățământ medical, pentru personalul cu studii medii, în vederea facilitării integrării modulului de instruire în cadrul programului de învățământ, dar și pentru asistenții medicali.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii