Ziua Internațională a Aerului Curat pentru cerul albastru 2020
- 2192 views
Astăzi, 7 septembrie, Republica Moldova de rând cu întreaga comunitate mondială marchează, pentru prima dată, Ziua Internațională a Aerului Curat pentru cerul albastru – o nouă acțiune organizată în conformitate cu rezoluția Adunării generale a Organizației Națiunilor Unite. Cu acest prilej, Catedra de propedeutică stomatologică „Pavel Godoroja” a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și Institutul de Chimie din RM au lansat un spot video, protagoniștii căruia și-au asumat rolul de a informa populația despre necesitatea ocrotirii aerului, dar și creșterea conștientizării oamenilor referitor la impactul poluării aerului asupra sănătății și măsurile de prevenție ale acesteia.
„Poluarea aerului poate fi prevenită, dar avem nevoie de mobilizare - de la persoane fizice, companii private până la guverne. Există atât de multe lucruri pe care le putem face, de la ciclism, până la reciclarea gunoiului neorganic, precum și interesul sporit al autorităților locale de a îmbunătăți spațiile verzi din orașele noastre”, afirmă organizatorii spotului.
Tema primei ediții „Aer curat pentru toți” ne îndeamnă să analizăm cum ne putem schimba viața de zi cu zi pentru a reduce cantitatea de poluare a aerului pe care o producem și de a diminua impactul negativ asupra sănătății.
Având în vedere contextul actual al transmisiei pe scară largă a SARS COVID-19, Ziua Internațională a Aerului Curat pentru cerul albastru își asumă un rol și mai important în creșterea gradului de conștientizare a necesității urgente de a aborda poluarea aerului și a provocărilor pe care le pune, adăugând în același timp accentul pe trecerea la durabilitate la nivel individual, național, precum și la nivel global.
Organizația Mondială a Sănătății, Programul Națiunilor Unite și Coaliția Climă și Aer Curat mobilizează comunitățile de a reduce impactul poluării aerului asupra sănătății și climei. Specialiștii afirmă că poluarea aerului este peste tot, cauzând anual aproximativ 7 milioane de decese premature, ceea ce sporește riscul asupra mediului pentru sănătatea umană și una dintre principalele cauze evitabile de deces și de boli la nivel global. Poluarea aerului nu cunoaște frontiere naționale. Afectează în mod disproporționat femeile, copiii și persoanele în vârstă și are un impact negativ asupra ecosistemelor. Astfel, ei solicită țărilor să colaboreze pentru a combate poluarea aerului și pentru a oferi aer curat tuturor.
Organizatorii îndeamnă populația să se alăture campaniei și să opteze pentru un aer curat și cer albastru prin acțiuni precum: deconectarea energiei electrice și aparatele electronice care nu sunt utilizate; verificarea calificativelor de eficiență pentru sistemele de încălzire a locuințelor și aragazele, favorizând modelele care economisesc resurse și protejează sănătatea; să nu ardă niciodată deșeurile, deoarece acest lucru contribuie direct la poluarea aerului ș.a.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii