Instituțiile spitalicești din țară vor fi evaluate la capitolul calitatea serviciilor medicale pentru copii
- 1028 views
Instituțiile medico-sanitare publice spitalicești din întreaga țară vor fi evaluate vizavi de calitatea serviciilor medicale acordate copiilor și asigurarea acestora cu terapie de oxigen de către un grup de lucru constituit, în acest sens, de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS). Acțiunea este organizată în baza Ordinului ministrului MSMPS nr. 824 din 11 septembrie 2020, în conformitate cu Acordul de colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pentru Europa, pentru anii 2019-2020.
Potrivit documentului, conducătorii instituțiilor medico-sanitare publice spitalicești vor efectua, în perioada 14-18 septembrie, autoevaluarea instituției din subordine și vor completa un chestionar recomandat și aprobat de OMS. Până la 19 septembrie 2020, chestionarul urmează a fi transmis Comisiei ministeriale.
Grupul de lucru, din componența căruia fac parte: profesorul universitar Ninel Revenco, șefa Departamentului Pediatrie al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, medic pediatru; Ludmila Bîrcă, medic pediatru-infecționist, conferențiar universitar, director IMSP Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase de Copii; Ludmila Serbenco, medic pediatru-infecționist, conferențiar universitar; Adela Horodișteanu-Banuh, medic-pediatru, conferențiar universitar, cercetător, șef Serviciu monitorizare, evaluare, integrare servicii medicale, IMSP Institutul Mamei și Copilului și Larisa Boderscova, ofițer, OMS Moldova, va efectua vizitele propriu-zise de evaluare a calității serviciilor medicale acordate copiilor și asigurării terapiei cu oxigen în cadrul instituțiilor spitalicești, în perioada 28 septembrie-9 octombrie curent. Cheltuielile pentru vizitele de evaluare în teritoriu vor fi suportate de OMS.
La 21 octombrie 2020, Comisia se va întruni în ședința de totalizare a rezultatelor vizitelor de evaluare a instituțiilor spitalicești.
Foto credit MSMPS.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii