Dezvelirea plăcii comemorative a profesorului universitar Vladimir Hotineanu
- 144 views
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova organizează, în data de 1 octombrie 2020, ceremonia de dezvelire a plăcii comemorative a profesorului universitar Vladimir Hotineanu, doctor habilitat în științe medicale, eminent savant, specialist ilustru în domeniul chirurgiei, academician al Academiei de Științe a Moldovei.
Evenimentul va avea loc în incinta Catedrei de chirurgie nr. 2 a Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, etajul 11 (str. N. Testemiţanu, 29), cu începere de la ora 9:00.
Acțiunea este organizată cu prilejul aniversării a 70-a de la nașterea renumitului profesor și chirurg Vladimir Hotineanu și se înscrie în Planul de manifestări consacrate celor 75 de ani de la fondarea USMF „Nicolae Testemițanu”.
La eveniment vor participa rectorul Emil Ceban, directorul SCR „Timofei Moșneaga”, colegi și discipoli ai regretatului profesor.
Evenimentul va fi transmis LIVE de Privesc.eu.
Vladimir Hotineanu s-a născut la 1 octombrie 1950, în orașul Kâzâl-Orda, Republica Kazahstan, într-o familie de muncitori. A studiat la Școala Medie de cultură generală din or. Telenești, iar în 1974 a absolvit Institutul de Stat de Medicină din Chişinău (ISMC). În același an și-a început activitatea profesională la Spitalul din s. Sărăteni, r-nul Telenești, în calitate de chirurg, unde a activat timp de 4 ani. În perioada 1978-1980 și-a urmat studiile prin secundariat clinic la ISMC, iar din anul 1983 până în 1989 a fost asistent la Catedra de chirurgie. În perioada 1980-1983 a studiat la Institutul de Cercetări în Chirurgie „V. Vişnevski” din Moscova, Rusia.
Vladimir Hotineanu a fost un talentat savant şi chirurg, un experimentat pedagog şi manager, care şi-a consacrat 36 de ani din viaţă Almei Mater, sistemului naţional de sănătate şi pacienţilor. Din anul 1983, a activat în calitate de prorector pentru medicină clinică și instruire postuniversitară, prorector pentru pregătirea studenților străini, șef al Catedrei de chirurgie nr. 2 (1993-2009, 2019).
În anul 1998, Vladimir Hotineanu a exercitat funcţia de viceministru al sănătății, iar în perioada 2009-2010 a fost Ministru al Sănătății al Republicii Moldova.
A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, președinte al Comisiei parlamentare cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media (2009-2019).
În semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite, pentru muncă îndelungată și prodigioasă în domeniul de activitate și înaltă măiestrie profesională, profesorului Vladimir Hotineanu i-a fost conferit titlul onorific Om Emerit (2000), Cavaler al Ordinului Republicii (2013) și a fost decorat cu medaliile „Meritul civic” (1995) și „Nicolae Testemițanu” (2005) ș.a.
Profesorul universitar Vladimir Hotineanu s-a stins din viață la 15 noiembrie 2019, la vârsta de 69 de ani și a fost înmormântat la Cimitirul Central din capitală.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii