În premieră, USMF „Nicolae Testemițanu” a reprezentat țara la un webinar internațional în domeniul patologiilor cerebrovasculare
- 1680 views
Pentru prima dată, Republica Moldova a participat la un webinar internațional cu tema „Urgențe neurovasculare” (Urgences neurovasculaires), organizat de Academia Națională de Medicină Franceză în parteneriat cu Uniunea Medicală Balcanică. În cadrul evenimentului, țara noastră a fost reprezentată de membrii Catedrei de neurologie nr. 2 a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și ai Clinicii de neurologie și neurochirurgie a Institutului de Medicină Urgentă, conduse de academicianul Stanislav Groppa, prorector pentru activitate de cercetare la Universitate. Manifestarea a avut loc în data de 11 martie curent și a întrunit speakeri din țări francofone: România, Franța, Moldova, Grecia și Serbia.
Raportul Republicii Moldova Conduita pacientului cu AVC de la primele simptome, până la reabilitare (Filière de prise en charge des AVC de domicile à domicile) s-a bucurat de un succes remarcabil, întrucât a vizat prezentarea sistematică și integrală a sistemului de management al accidentului vascular cerebral (AVC) în țara noastră, ținând cont de statisticile locale, cele internaționale (Registrul Res-Q), de datele publicate în monografia Accidentul vascular cerebral: epidemiologie, factori de risc, prevenție – lansată recent, dar și sinteza activității în cadrul pandemiei COVID-19.
Potrivit academicianului Stanislav Groppa, prezentarea a inclus și Planul de acțiuni de reorganizare a sistemului de management al AVC în Moldova pentru anii 2020-2030, document ce a fost prezentat în septembrie 2019 în cadrul primei ședințe de lucru a directivelor europene IRENE-Cost, desfășurată la Chișinău. Totodată, academicianul a împărtășit experiența Republicii Moldova în această problemă complexă, dar și Planul de acțiuni pentru anul 2021, menționând necesitatea implementării centrului comprehensiv de accidente vasculare cerebrale, dar și a centrelor regionale de AVC primare. Academicianul a accentuat necesitatea continuării cercetării factorilor de risc a accidentului vascular cerebral pentru populație, instruirea continuă a specialiștilor privind metodele moderne de tratament acut al AVC (tromboliza/trombectomie), gestionarea urgențelor neurologice adaptată pandemiei COVID-19, reorganizarea principalelor instituții medicale, cu creșterea numărului de examene de neuroimagistică și a procedurilor de recanalizare, dezvoltarea și lansarea telemedicinei, inclusiv livrarea tratamentului de la distanță prin TeleStroke ca prioritate strategică.
Experții internaționali au apreciat înalt participarea, în premieră, a țării noastre la acest eveniment, evidențiind faptul că Republica Moldova, în anul 2020, s-a remarcat prin ocuparea poziției a 6-a în topul primelor 20 de țări ce au administrat preparatul trombolitic r-TPA (Tissue plasminogen activator) – un indicator de excelență în managementul AVC.
Menționăm că raportul a fost realizat de: academicianul Stanislav Groppa, șef al Catedrei de neurologie nr. 2, specialist în AVC, Alexandru Gasnaș, asistent universitar, Elena Manole, conferențiar universitar, Natalia Ciobanu, Daniela Efremova, asist. univ. și prezentat de Daniela Gasnaș, asist. univ., studentă-doctorand – membri ai subdiviziunii respective.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii