Expoziția internațională „MoldMedizin & MoldDent” - 2024
- 220 views
Pe data de 26 septembrie, la Chișinău va fi vernisată Expoziţia internaţională specializată de echipamente medicale de ultimă generație și soluții inovatoare „MoldMedizin & MoldDent”, ediția a XXVII-a. În premieră, Expoziția va integra și compartimentul Turism Medical din Moldova, cu prezentarea a peste 20 de clinici internaționale cu servicii medicale și estetice de nivel mondial.
Evenimentul se va desfășura în perioada 26-29 septembrie 2024, la Centrul Internațional de Expoziții „Moldexpo” (str. Ghioceilor, 1), între orele 10:00-18:00.
Expoziția va reuni furnizori de echipamente medicale de nivel național și internațional, clinici private și experți din diverse sectoare medicale, cât și persoane pasionate de sănătate. În plus, vizitatorii vor avea posibilitatea să acceseze oferte speciale și promoții exclusive, să beneficieze de demonstrații live și workshopuri interactive, precum și de oportunități de networking cu experți și lideri din industrie. De asemenea, organizatorii vor crea și o zonă destinată sesiunilor de yoga, masaj relaxant și consultațiilor personalizate cu dieteticieni și nutriționiști.
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” va fi reprezentată de câteva subdiviziuni: Institutul Național de Cercetare în Medicină și Sănătate, Catedra de medicină socială și management „Nicolae Testemițanu”, Disciplina de igienă (Departamentul Medicină Preventivă), Laboratorul de gerontologie, Disciplina de geriatrie și medicină a muncii, Disciplina de sinteze clinice (Departamentul Medicină Internă), Disciplina de obstetrică și ginecologie (Departamentul Obstetrică și Ginecologie), Catedra de chirurgie oro-maxilo-facială și implantologie orală „Arsenie Guțan”, Catedra de chirurgie oro-maxilo-facială pediatrică și pedodonție „Ion Lupan”, Catedra de farmacie socială „Vasile Procopișin”, Catedra de neurologie nr. 2, Laboratorul neurobiologie și genetică medicală și Laboratorul neurobiologie și genetică medicală, Catedra de medicină militară și a calamităților, Catedra de otorinolaringologie, Catedra de oftalmologie, Catedra de urgențe medicale, Catedra de traumatologie și ortopedie, Biblioteca Științifică Medicală.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii