Implant cohlear pentru copiii din Republica Moldova
- 709 vues
În data de 3 februarie curent, în cadrul Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” a avut loc o întrevedere între rectorul Ion Ababii, reprezentantul companiei Cohlear România - Sönke Martin şi membrii Catedrei de otorinolaringologie - profesorul universitar Mihail Maniuc şi Alexandru Didenco, secundar clinic. În cadrul întrunirii a fost stabilit un plan de acţiuni în vederea efectuării operaţiilor de implant cohlear pentru 10 copii din Republica Moldova.
Pentru prima dată implantul cohlear a fost realizat în 1978 de specialiști din Austria, ulterior din Australia. În România, primul implant a fost efectuat în anul 2000, iar costul unui astfel de dispozitiv este de 20 de mii de euro.
Reprezentantul companiei Cohlear România, Sönke Martin, a dat asigurări că va susţine acest proiect, oferind zece dispozitive de ultimă generaţie la jumătate de preţ. De asemenea, Sönke Martin, a accentuat importanța vârstei pentru efectuarea unei astfel de intervenţii chirurgicale, cea mai indicată fiind vârsta de 1-2 ani. Totodată, s-a discutat și despre procesul de reabilitare a copiilor după intervenție şi rezultatele obţinute cu ajutorul implantului cohlear.
Rectorul Ion Ababii a subliniat necesitatea elaborării unui plan de acţiuni, care ar include pașii pentru colectarea de fonduri pentru potențialii beneficiari de implant cohlear - 10 copii din ţara noastră, identificarea echipei de medici care va realiza aceste intervenţii şi stabilirea echipamentului necesar. Totodată, rectorul i-a mulţumit reprezentantului companiei Cohlear România pentru suportul oferit şi a menţionat că acest proiect este o oportunitate frumoasă pentru ţara noastră şi a dat asigurări că realizarea acestuia va fi dusă la bun sfârşit.
Implantul cohlear este un dispozitiv medical care înlocuieşte funcţia urechii interne afectate de surditate, permiţând copiilor cu pierdere de auz sever-profundă să audă. Porţiunea internă - implantul este poziţionată chirurgical în cohlee, în urechea internă. Porţiunea externă (procesorul) este montată în os, în apropierea pavilionului urechii copilului. Procesorul captează sunetele cu ajutorul unui microfon şi le transmite către implant, care stimulează electric direct nervul auditiv, producând senzaţia de auz.
[nggallery id=476]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii