Starea de urgență în sănătate publică continuă până în data de 30 septembrie
- 1868 vues
Comisia națională extraordinară pentru sănătate publică (CNESP) a decis prelungirea stării de urgență în sănătate publică până în data de 30 septembrie curent. Decizia a fost luată vineri, 11 septembrie prin Hotărârea nr. 30. Restricțiile impuse până acum rămân în vigoare în cea mai mare parte, unele, totuși, au fost parțial suspendate.
Astfel a fost eliminată restricția privind organizarea nunților, cumetriilor și a reuniunilor în grup. Aceste evenimente se permit cu condiția participării unui număr mai mic de 50 de persoane și cu respectarea strictă a măsurilor antiepidemice.
Persoanele care revin din țările aflate în zona verde, dar traversează state clasificate ca fiind în zona roșie, vor completa fișa epidemiologică și vor sta 14 zile în regim de autoizolare. În același timp, părinții sau reprezentantul legal, care-și vor însoți elevul/studentul în scopul desfășurării studiilor, nu vor sta în autoizolare.
De asemenea, a fost exclusă interdicția de părăsire a teritoriului Republicii Moldova pentru persoanele aflate în autoizolare.
Pentru că începe perioada electorală, CNESP a stabilit un mecanism de conlucrare a organelor locale electorale cu structurile de sănătate publică teritoriale. În același context, membrii Comisiei au solicitat să se evite deschiderea secțiilor de vot în incinta instituțiilor de învățământ.
Membrii CNESP reiterează importanța respectării celor 3 reguli de aur pentru stoparea răspândirii COVID-19: igienizarea frecventă a mâinilor, respectarea distanței fizice/sociale de 1 metru și purtarea corectă a măștilor în spații închise și în locuri aglomerate.
Pe parcursul stării de urgență, atât la nivel de Guvern, cât și de Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, au fost emise mai multe documente ce au reglementat activitățile. Astfel, pentru documentare exhaustivă, accesați:
-
Ordinul rectorului nr. 84-A din 21.04.2020 cu privire la transferul zilei de odihnă;
-
Ordinul rectorului nr. 63-A din 26.03.2020 cu privire la desfășurarea activității Universității pe perioada stării de urgență, până la 15 mai 2020, care este accesibil și în limba engleză (Order no. 63-A of 26.03.2020 On the activity of the University during the period of emergency, until May 15, 2020);
-
Ordinul rectorului nr. 59-A din 23.03.2020 cu privire la aplicarea unor măsuri suplimentare pentru prevenirea transmiterii infecției cu noul tip de Coronavirus în căminele Universității, care este accesibil și în limba engleză (Order no. 59-A of 23.03.2020 On the application of additional measures for preventing the transmission of infection with the new type of Coronavirus in the University hostels);
-
Ordinul rectorului nr. 58-A din 20.03.2020 cu privire la prelungirea sistării procesului de studii la Universitate până la 31 martie 2020, care este accesibil și în limba engleză (Order no. 58-A of 20.03.2020 On the extension of the academic process suspension at the University until March 31, 2020);
-
Ordinul rectorului nr. 53-A din 11.03.2020 cu privire la suspendarea unor activități în Universitate în perioada 11-23 martie 2020, care este accesibil și în limba engleză (Order no. 53-A of 11.03.2020 On the suspension of some activities in the University during the period of March 11-23, 2020);
-
Ordinul rectorului nr. 51-A din 09.03.2020 cu privire la intensificarea măsurilor de profilaxie ale infecţiei cu Coronavirusul de tip nou (COVID-19), care este accesibil și în limba engleză (Order no. 51-A of 09.03.2020 On the strengthening of prophylaxis measures on new type Coronavirus infection ICOVID-19);
-
Ordinul rectorului nr. 41-A din 27.02.2020 cu privire la măsurile de profilaxie ale infecţiei cu Coronavirusul de tip nou (COVID-19), care este accesibil și în limba engleză (Order no. 41-A of 27.02.2020 On the prophylaxis measures of the new type Coronavirus infection (COVID-19).
Mai multe informații despre măsurile de profilaxie ale infecţiei cu noul tip de Coronavirus întreprinse la nivel de instituție sunt accesibile pe:
- https://usmf.md/ro/noutati/usmf-nicolae-testemitanu-luat-masuri-stricte-de-prevenire-coronavirusului-de-tip-nou-covid
- https://usmf.md/ro/noutati/usmf-nicolae-testemitanu-intensificat-masurile-de-prevenire-infectiei-cu-coronavirus
- https://usmf.md/ro/noutati/oficial-de-la-sanatate-vizita-la-usmf-nicolae-testemitanu-contextul-prevenirii-infectiei-cu
- https://usmf.md/ro/noutati/usmf-nicolae-testemitanu-deschis-un-punct-medical-provizoriu
- https://usmf.md/ro/noutati/procesul-didactic-se-sisteaza-pentru-perioada-11-23-martie-2020
- https://usmf.md/ro/noutati/cod-rosu-de-coronavirus-republica-moldova
- https://usmf.md/ro/noutati/sistarea-procesului-de-studii-la-usmf-nicolae-testemitanu-pe-durata-starii-de-urgenta
Pentru informarea studenților străini, știrile au fost traduse în limba engleză și plasate pe site-ul Universității:
- https://usmf.md/en/noutati/teaching-process-suspended-period-march-11-23-2020
- https://usmf.md/en/noutati/nicolae-testemitanu-state-university-medicine-and-pharmacy-opened-provisional-medical
- https://usmf.md/en/noutati/nicolae-testemitanu-state-university-medicine-and-pharmacy-intensified-measures-prevent
- https://usmf.md/en/noutati/nicolae-testemitanu-sumph-has-taken-strict-prevention-measures-regarding-new-type
- https://usmf.md/en/noutati/prevention-and-control-measures-coronavirus-infection
Materiale informative și informații despre măsurile generale de prevenire a infecției cu COVID-19, ce sunt actualizate sistematic în baza surselor oficiale, găsiți pe:
- https://usmf.md/ro/noutati/masuri-de-prevenire-si-control-infectiei-cu-coronavirus-de-tip-nou-covid-19 (în limba română);
- https://usmf.md/en/noutati/prevention-and-control-measures-coronavirus-infection (în limba engleză);
- https://usmf.md/ru/noutati/osnovnye-mery-predostorozhnosti-dlya-zaschity-ot-novoy-koronavirusnoy-infekcii (în limba rusă).
Linkuri la DOCUMENTE DE REFERINȚĂ emise de:
Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova:
- Dispoziția nr. 30 din 15 mai 2020;
- Dispoziția nr. 29 din 14 mai 2020;
- Dispoziția nr. 28 din 12 mai 2020;
- Dispoziția nr. 27 din 8 mai 2020;
- Dispoziția nr. 26 din 7 mai 2020;
- Dispoziția nr. 25 din 5 mai 2020;
- Dispoziția nr. 24 din 29 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 23 din 28 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 22 din 27 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 21 din 24 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 20 din 21 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 19 din 17 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 18 din 15 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 17 din 13 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 16 din 10 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 15 din 8 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 14 din 6 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 13 din 3 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 12 din 3 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 11 din 2 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 10 din 31 martie 2020;
- Dispoziția nr. 9 din 30 martie 2020;
- Dispoziția nr. 8 din 28 martie 2020;
- Dispoziția nr. 7 din 27 martie 2020;
- Dispoziția nr. 6 din 26 martie 2020;
- Dispoziția nr. 5 din 25 martie 2020;
- Dispoziția nr. 4 din 24 martie 2020;
- Dispoziția nr. 3 din 23 martie 2020;
- Dispoziția nr. 2 din 20 martie 2020;
- Dispoziția nr. 1 din 18 martie 2020.
Comisia naţională extraordinară de sănătate publică:
- Hotărâre nr. 30 din 11.09.2020;
- Hotărârea nr. 28 din 28.08.2020;
- Hotărârea nr. 27 din 26.08.2020;
- Hotărârea nr. 26 din 21.08.2020;
- Hotărârea nr. 25 din 15.08.2020;
- Hotărârea nr. 24 din 12.08.2020;
- Hotărârea nr. 23 din 07.08.2020;
- Hotărârea nr. 22 din 31.07.2020;
- Hotărârea nr. 21 din 24.07.2020;
- Hotărârea nr. 20 din 10.07.2020;
- Hotărârea nr. 19 din 27.06.2020;
- Hotărârea nr. 18 din 24.06.2020;
- Hotărârea nr. 17 din 23.06.2020;
- Hotărârea nr. 16 din 18.06.2020;
- Hotărârea nr. 15 din 12.06.2020;
- Hotărârea nr. 14 din 3.06.2020;
- Hotărârea nr. 13 din 29.05.2020;
- Hotărârea nr. 12 din 15.05.2020;
- Hotărârea nr. 11 din 15.05.2020;
- Hotărârea nr. 10 din 15.05.2020.
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova:
- Ordine cu privire la infecția cu noul tip de coronavirus (COVID-19);
- Protocolul clinic național provizoriu „Infecția cu coronavirus de tip nou (COVID-19)”;
- Ghidul practic „Managementul complicațiilor severe cauzate de infecția provocată de coronavirus (COVID-19)”;
- Protocolul clinic standardizat pentru medicii de familie privind infecția cu Coronavirus de tip nou (COVID-19).
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova:
- Ordinul nr. 449 din 15.05.2020 cu privire la măsurile de funcționare a instituțiilor de învățământ superior în perioada riscului de îmbolnăvire cu COVID-19
- Circulara nr. 04/1-09/2201 din 16.04.2020;
- Circulara nr. 04/1-09/2072 din 03.04.2020;
- Ordinul nr. 377 din 25.03.2020 cu privire la suspendarea procesului educațional în instituțiile de învățământ;
- Circulara nr. 03/1-09/1943 din 24.03.2020 privind respectarea prevederilor Dispoziției nr. 3 din 23.03.2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova;
- Ordinul nr. 368 din 20.03.2020 cu privire la suspendarea procesului educațional în instituțiile de învățământ;
- Ordinul nr. 366 din 20.03.2020 cu privire la organizarea activităților didactice în sistem on-line în instituțiile de învățământ superior;
- Circulara nr. 04/1-09/1666 din 11.03.2020 cu privire la unele precizări privind suspendarea procesului de studii;
- Ordinul nr. 292 din 10.03.2020 cu privire la suspendarea procesului educațional în instituțiile de învățământ;
- Circulara nr. 03/1-09/1593 din 09.03.2020;
- Ordinul nr. 174 din 25.02.20202 cu privire la profilaxia epidemiologică a gripei, infecțiilor acute ale căilor respiratorii și la infecția cu Coronavirusul de tip nou (COVID-19) în instituțiile de învățământ;
- Circulara nr. 03/1-09/1044 din 19.02.2020.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii