PREMIERĂ: Primul Congres Național de Geriatrie și Gerontologie la USMF „Nicolae Testemițanu”
- 1307 vues
Către anul 2050 țara noastră va avea cea mai vârstnică populație din regiunea europeană, arată prognozele demografice pentru Republica Moldova. Din cauza acestor pronosticuri, specialiștii în geriatrie și gerontologie s-au întrunit la primul congres de profil, la care au participat somități din domeniu din mai multe țări europene, dar și din Canada și Federația Rusă, pentru a discuta cele mai actuale și stringente probleme cu care se confruntă oamenii în etate.
Moderatorul evenimentului, profesorul Nicolae Bodrug, șeful Disciplinei de geriatrie și medicină a muncii, Departamentul Medicină Internă al USMF „Nicolae Testemițanu”, a accentuat că această manifestare științifică va spori atenția asupra problemelor populației vârstnice și va servi ca platformă de dezbatere a temelor actuale în geriatrie ce țin de abordarea multidimensională, pluridisciplinară și aspectul etic și medico-psihosocial al pacientului vârstnic.
Zinaida Bezverhni, secretar de stat al Ministerului Sănătății, invitată la inaugurarea forumului, a subliniat că Ministerul Sănătății susține eforturile Universității referitor la soluționarea problemelor întâmpinate de persoanele în etate și, în acest sens, a creat un serviciu de suport care se va ocupa de aspectele de geriatrie și tratamentul de lungă durată a persoanelor vârstnice. „Sperăm ca în timpul apropiat să elaborăm o politică orientată spre susținerea persoanelor vârstnice, rezolvarea problemelor de sănătate și îmbunătățirea calității vieții lor”, a afirmat oficialul.
Potrivit rectorului Emil Ceban, îmbătrânirea populaţiei constituie o problemă importantă a umanităţii. „Cunoaşterea mecanismelor de îmbătrânire şi elucidarea factorilor de risc poate contribui substanțial la prevenirea senescenţei precoce. Oamenii de ştiinţă au fost întotdeauna preocupaţi de înţelegerea procesului de îmbătrânire şi de formularea unor strategii de tergiversare a acestui proces. În acest context, este necesară o abordare multidisciplinară a fenomenului de îmbătrânire a oamenilor și cercetarea fundamentală a fiecărui aspect al procesului”, a remarcat profesorul.
În Republica Moldova serviciul geriatric, ca serviciu medical specializat, este relativ tânăr. În 2008 au fost create Laboratorul științific de gerontologie și Centrul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie, ulterior au fost aprobate standardele geriatrice şi principiile de abordare a pacientului geriatric. Astăzi putem afirma, cu certitudine, că suntem unica ţară din spaţiul CSI, unde se formează un serviciu geriatric, care, pe parcurs, va acoperi tot teritoriul republicii. Instruirea specialiștilor în geriatrie a început, în baza unui curs, redenumit în anul 2018 în Disciplina de geriatrie și medicină a muncii, care pregătește și perfecționează cadre specializate competente pentru serviciul geriatric național, la nivel universitar, postuniversitar de rezidențiat și de educație medicală continuă.
În încheiere, profesorul Ceban a exprimat speranța că forumul științific va oferi acces la noutățile științifice și va facilita schimbul de informații și bune practici între diferite şcoli științifice de profil, ce vor contribui la formarea și perfecționarea profesională a specialiştilor din domeniu, la dezvoltarea asistenţei medicale specializate, la îmbunătățirea calității serviciilor și a calității vieții persoanelor vârstnice, numărul cărora este în continuă creștere.
Primul Congres Național de Geriatrie și Gerontologie cu participare internațională a fost organizat de Departamentul Medicină Internă, Disciplina de geriatrie și medicină a muncii, Laboratorul științific de gerontologie ale Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Centrul Național de Geriatrie și Gerontologie, Asociația Medicilor Geriatri din Moldova și Spitalul Clinic al Ministerului Sănătății.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii