Felicitări tuturor copiilor!
- 345 vues
Astăzi marcăm inocența, sinceritatea, curiozitatea și dragostea necondiționată a copiilor, care se bucură din plin de cea mai frumoasă perioadă a vieții, lipsită de griji și însoțită de farmec, aventuri și amintiri!
Copiii de azi sunt reprezentanții unei generații inteligente, crescuți în era vitezei, a tehnologiilor digitale și inovative. La fel ca în oricare alte timpuri, micii exploratori au nevoie de protecție și siguranță, poate chiar mai mult ca altădată. De aceea, indiferent de rolul pe care îl avem în viața lor, noi, maturii, suntem responsabili să le creăm un viitor sigur în țara în care s-au născut.
De Ziua Internațională a Copilului, facem un apel către adulți să acționeze în numele păcii, pentru a asigura liniștea tuturor copiilor de pe glob.
Dragi copii, voi dați sens vieții ce ne generează sentimentul de împlinire. De multe ori suntem gata să vă oferim imposibilul doar ca să vă vedem fericiți. Creșteți sănătos, fiți curajoși și veniți cu noi idei, cutezați și veți reuși, căci vouă vă aparține prezentul și viitorul de mâine!
La mulți ani fericiți!
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii