Noi distincții pentru inventatorii USMF „Nicolae Testemițanu” la Expoziția „EuroInvent 2022”
- 1006 vues
Inventatorii Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova au demonstrat, din nou, că sunt în avangarda noilor descoperiri de excepție în domeniul medicinei, apreciate la nivel internațional. Cercetătorii noștri au obținut 16 medalii, 4 diplome de excelență și 4 distincții speciale la Expoziția Europeană de Inovare și Creativitate „EuroInvent 2022”, ediția a XIV-a, ce s-a desfășurat în perioada 26-28 mai la Iași, România.
Echipa USMF „Nicolae Testemițanu” a prezentat 19 lucrări la cele două secțiuni ale expoziției - Salonul de Invenții și Proiecte Inovative și Salonul de Carte, reprezentând rezultatele activităților de cercetare și inovare, protejate cu brevete de invenție și drepturi de autor. În total, pentru invenţiile, proiectele științifice și de doctorat, dar și publicațiile științifice și didactice prezentate la salon, inventatorii Universității au fost menționați cu 7 medalii de aur, 4 medalii de argint și 5 medalii de bronz. Una dintre cele cele trei distincții speciale – Trofeul „The Youngest Inventor Andi Dwi PUTRA AWARDˮ – i-a fost acordat Marianei Jian, cercetător științific, Laboratorul de inginerie tisulară și culturi celulare al USMF „Nicolae Testemițanu”. Alte trei distincții speciale au fost acordate de Universitatea din Craiova, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași și Universitatea Tehnică din Timișoara.
Printre membrii juriului internațional al Salonului „EuroInvent 2022” au fost specialiști în domeniu din Malaysia, Croația, Irak, Canada, Turcia, Egipt, Republica Yemen, Emiratele Arabe Unite, Portugalia, Thailanda, România și Republica Moldova. Menționăm că în componența Juriului au fost și doi reprezentanți ai universității noastre – profesorul universitar Viorel Nacu, șef al Laboratorului de inginerie tisulară și culturi celulare, inventator, specialist în celule stem, și Ianoș Corețchi, conferențiar universitar la Catedra de farmacologie și farmacologie clinică, cercetător științific superior.
În cadrul ediției din acest an au fost prezentate peste 700 de invenții și proiecte de cercetare din 27 de țări. Comunitatea inventatorilor din Republica Moldova a participat cu 146 de lucrări expuse de universitățile și instituțiile de cercetare.
„EuroInvent” a fost organizat de Forumul Inventatorilor Români, Asociația pentru Ecologie și Dezvoltare Durabilă, prin Centrul de Informare „Europe Direct” Iași, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecția Mediului. Evenimentul s-a desfășurat sub egida International Federation of Inventors' Associations (IFIA) și World Inventions Intellectual Property Associations (WIIPA), reprezentând un eveniment european de elită în domeniul inovării și cercetării.
Expoziția Europeană de Inovare și Creativitate „EuroInvent-2022”
Distincții speciale
Trofeul „The Youngest Inventor Andi Dwi PUTRA AWARDˮ
Mariana Jian, cercetător științific
Innovation AWARD
Universitatea din Craiova
Nicolae Bodrug, Ecaterina Luca, Adriana Botezatu, Nicolae Lungu, Cătălina Ursu, Natalia Antonova, Elena Tofan. Dispozitiv pentru menţinerea recipientelor în procesul de barbotare a soluţiilor de uz curativ.
Excellence AWARD
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași
Olga Macagonova, Viorel Nacu, Adrian Cociug. Dispozitiv pentru decelularizarea ţesuturilor biologice.
Special Award for the Invention
Universitatea Tehnică din Timișoara
Gabriela Motelica, Nicolae Chele, Andrei Rusu. Dispozitiv pentru excizia ţesuturilor moi în pericoronarită.
Excellence Innovation Award
Valeriana Pantea, Lilia Andronache, Veronica Sardari, Ala Fulga, Inna Şveţ, Marina Gamaniuc, Sergiu Ghinda, Veaceslav Popa. Metodă de apreciere a influenţei substanţelor biologic active asupra capacităţii de producere a hidrogenului sulfurat de către un ţesut biologic/ Method for assessing the influence of biologically active substances on hydrogen sulphide production capacity by a biological tissue
Excellence Innovation Award
Universitatea Politehnică din București
Vitalii Ghicavii, Artur Colța. Metodă de tratament al prostatitei cronice abacteriene sclerozante complicate cu obstrucţie infravezicală/Method for treating chronic sclerising abacterial prostatitis complicated by infravesical obstruction
Medalii de aur
-
Viorel Prisacari, Ştefan Robu, Veronica Sava, Roman Rusnac. Materiale polimerice cu proprietăţi antibacteriene.
-
Aurelian Gulea, Vasilii Graur, Victor Ţapcov, Olga Garbuz, Lilia Andronache, Emil Ceban, Valentin Gudumac. Compusul dicloro {metil- N -(prop-2-en-1-il)-2-[1-(piridin -2-il)etiliden]hidrazincar-bimidotioat- N,N,N }cupru, care inhibă proliferarea celulelor rabdomiosarcomului uman.
-
Mariana Jian, Viorel Nacu, Vitalie Cobzac, Fiodor Branişte. Metodă de izolare a culturilor celulare.
-
Ecaterina Luca, Gheorghe Ţurcanu, Cătălina Ursu, Elmira Antoci, Valentin Calancea, Alla Zlatovcena, Ion Guşan, Nicolae Bodrug. Metodă de tratament complex al infecţiei cu virusul SARS-COV-2.
-
Gheorghe Țîbîrnă, Eva Gudumac, Silvia Railean, Jana Bernic, Andrei Ţîbîrnă, Natalia Lisiţa, Eugenia Tofan, Lucian Danilov, Polina Ababii, Aurelia Spinei, Egor Porosencov, Ghenadie Mânăscurtă, Denis Ursu, Cristina Poştaru. Dispozitiv şi metodă de traheostomie la copii.
-
Vasile Zugrav, Nicolae Chele. Metodă de refacere a defectelor osoase ale maxilarelor.
-
Vladimir Hotineanu, Adrian Hotineanu, Alexandru Iliadi, Alexandru Ferdohleb, Gheorghe Musteaţă, Vasile Tiron, Anatol Cazac, Zinaida Caragaţ, Valentin Bendelic, Toader Timiş, Lucian Palii, Eduard Bortă, Serghei Burgoci, Mariana Bujac. Surgery in Tests: Book.
Medalii de argint
-
Eugeniu Bendelic, Sulaiman Alsaliem. Șunt antiglaucomatos cu supapă.
-
Vitalii Ghicavii, Artur Colța. Metodă de tratament al prostatitei cronice abacteriene sclerozante complicate cu obstrucţie infravezicală.
-
Liliana Rusnac, Vladimir Valica, Mihai Todiraș, Corina Scutari, Radu Cazacu, Valeria Grigoriev, Chiril Boiciuc, Vasile Cazacu. Procedeu de cultivare a materiei prime pe baza de Pichia pastoris cu expresia hormonului de creștere.
-
Andrei Pădure, Arina Țurcan-Donțu. Domestic and Gender-Based Violence (training manual).
Medalii de bronz
-
Valeriana Pantea, Lilia Andronache, Veronica Sardari, Ala Fulga, Inna Şveţ, Marina Gamaniuc, Sergiu Ghinda. Metodă de apreciere a influenţei substanţelor biologic active asupra capacităţii de producere a hidrogenului sulfurat de către un ţesut biologic.
-
Gabriela Motelica, Nicolae Chele, Andrei Rusu. Dispozitiv pentru excizia ţesuturilor moi în pericoronarită.
-
Andrei Padure, Lilian Luchin (Republica Moldova), Oleksandr Mokaniuk (Ucraina). Importanța instrumentelor criminalistico-cromatice (paletei și riglei) în activitatea medico-legală.
-
Tudor Costru, Raisa Puia, Galina Buta, Stela Cojocaru, Stanislav Groppa, Alina Ungureanu, Svetlana Gorobievschi, Andrei Vataman. Evaluarea stării de sănătate și aprecierea calității vieții a pacienților incluși în Registrul electronic COVID-19.
-
Lucia Mazur-Nicorici. Sindromul antifosfolipidic: Compendiu.
Diplome de Excelență
-
Cătălina Croitoru. Set de instrumente pentru evaluarea și creșterea gradului de conștientizare a fenomenului schimbării climei și procesului de adaptare.
-
Revista „Moldovan Journal of Health Sciences”
-
Nicolae Bodrug, Ecaterina Luca, Adriana Botezatu, Nicolae Lungu, Cătălina Ursu, Natalia Antonova, Elena Tofan. Dispozitiv pentru menţinerea recipientelor în procesul de barbotare a soluţiilor de uz curativ.
-
Olga Macagonova, Viorel Nacu, Adrian Cociug. Dispozitiv pentru decelularizarea ţesuturilor biologice.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii