Cercetările științifice ale mediciniștilor de la USMF „Nicolae Testemițanu” au fost expuse la Parlamentul Republicii Moldova
- vizualizări: 474
Lucrările științifice ale unui grup de studenți, medici rezidenți și studenți-doctoranzi de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” au fost expuse la Parlamentul Republicii Moldova, în zilele de 28 și 29 iulie curent.
Tinerii cercetători și-au împărtășit proiectele de cercetare inovatoare cu deputații, care le-au remarcat munca, actualitatea temelor studiate, caracterul practic și original al soluțiilor propuse, precum și noutatea domeniilor de cercetare. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a apreciat talentul și perseverența mediciniștilor, salutând ideile și inovațiile acestora. „Sunt invenții cu un înalt grad de aplicabilitate. Sunt soluții la unele probleme pe care noi le discutăm în comisiile de specialitate, elemente ce pot fi preluate și găsite soluții în legislație. Avem tineri foarte talentați. În activitatea medicilor este primordială precizia asociată cu viața omului, căci greșelile costă. E nevoie de multă investiție, răbdare și har, dar și vocație și iubire, pentru a face medicină și a salva oameni”, a menționat șeful Legislativului.
„Este important ca studiile să fie îmbinate cu cercetarea, altfel nu există progres. Acesta este rezultatul muncii echipelor care merg în baza de mentorat ‒ conducătorul științific și studentul-doctorand, medicul rezident sau studentul. Tineri talentați avem, inovații sunt, imaginație există, este nevoie de suport, iar universitățile au nevoie de investiții și de dotări și atunci va fi garantat succesul”, a subliniat Adrian Belîi, vicepreședintele Comisiei parlamentare Protecție socială, sănătate și familie.
La evenimentul de lansare a expoziției a fost prezent și rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, profesorul Emil Ceban, care a declarat că a fost o onoare pentru universitate să fie reprezentată la Parlament de tinerii pasionați de cercetare. „Este o bucurie și o mândrie pentru realizările obținute de studenți, medici rezidenți și studenți-doctoranzi care au realizat lucruri frumoase, avem distincții, avem participări la saloane internaționale de inventică. Azi am demonstrat țării că la Universitatea de Medicină avem cei mai frumoși, talentați și deștepți studenți, care vor fi viitorul medicinei moldave”, a accentuat rectorul.
Tinerii cercetători de la USMF „Nicolae Testemițanu” au prezentat un număr impresionant de lucrări științifice realizate între anii 2019-2022, inclusiv 5 brevete de invenție, 2 cereri de inovație, 10 acte de implementare, 33 de diplome, 17 medalii de aur și de argint și 5 trofee de la expoziții și saloane internaționale, dar și publicații în reviste de specialitate naționale și internaționale.
Eugen Valic, student în anul V la Facultatea de Medicină nr. 1, a prezentat lucrarea „Metodă de studiu a preparatelor microscopice prin intermediul aplicației „MedNotes”;
Cristiana Morcov, studentă în anul V, Facultatea de Medicină nr. 1 ‒ „Aspecte contemporane în managementul farmacologic al migrenei” și „Diversitatea inserției cordonului ombilical în placentă și patologiile asociate”;
Vladilena Gandacov, studentă în anul V ‒ „Еvaluarea biodisponibilității capsulelor combinate destinate terapiei surdității”;
Alina Nerpii, absolventă (2022) a Facultății de Medicină nr. 1 ‒ „Estimarea concentrațiilor cerebrale de fentanil în lumina modelului farmacocinetic Shafer, realizate în timpul anesteziei generale intravenoase efectuate prin bolus intermitent”;
Corina Condur-Șcerbatiuc, medic rezident în anul V, specialitatea Chirurgie generală ‒ „Intervenții endoscopice transpapilare bilio-pancreatice în sarcină”;
Cristina Bubulici, medic rezident în anul III, specialitatea Obstetrică și ginecologie ‒ „Sângerarea uterină anormală la adolescenți”;
Nicolae Lungu, medic rezident în anul IV, specialitatea Medicina muncii ‒ „Identificarea și managementul hipertensiunii arteriale ca boală legată de profesiune”;
Mariana Jian, studentă-doctorand în anul I, specialitatea Inginerie tisulară și culturi celulare ‒ „Obținerea colagenului din complexul ombilico-placentar pentru ingineria tisulară și implementarea în banca de țesuturi și celule” și „Metodă de izolare a culturilor celulare”;
Ecaterina Luca, studentă-doctorand în anul IV, specialitatea Gerontologie și geriatrie ‒ „Dereglările hemodinamice la pacienții vârstnici cu bronhopneumopatie obstructivă cronică”;
Nicoleta Cheptănari-Bîrta, studență-doctorand în anul IV, specialitatea Farmacie ‒ „Managementul factorilor de risc în prestarea serviciilor farmaceutice”;
Maria Cemortan, studentă-doctorand în anul III, specialitatea Obstetrică și ginecologie ‒ „Diagnosticul și evoluția gravidității și nașterii la femeile cu colestaza intrahepatică de sarcină”;
Vasile Zugrav, student-doctorand în anul III, specialitatea Stomatologie ‒ „Utilizarea plasei din polimer în regуnerarea osoasă ghidată la maxilare”;
Doina Bobescu, studentă-doctorand în anul I, specialitatea Oftalmologie și optometrie ‒ „Elemente de etiopatogenie a glaucomului inflamator și managementul lui contemporan”;
și Artur Colța, student-doctorand în anul IV, specialitatea Urologie chirurgicală și nefrologie ‒ „Tratamentul endourologic al obstructiei infravezicale provocată de consecințele prostatitei cronice abacteriene”.
Pe parcursul lunii iulie, Parlamentul Republicii Moldova a găzduit o serie de expoziții ale lucrărilor de licență și de master ale celor mai merituoși studenți de la șase instituții de învățământ superior, în scopul încurajării și promovării performanței academice.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii