Rectorii universităților de medicină din România s-au întrunit la USMF „Nicolae Testemițanu”
- vizualizări: 340
„Relațiile de colaborare între universitățile de medicină din România și Republica Moldova vor cunoaște noi dimensiuni în dezvoltarea învățământului superior medical și racordarea acestuia la standardele europene”. Declarația aparține rectorului Emil Ceban și a fost făcută la ședința Alianței G6-UMF, reprezentată de către rectorii universităților de medicină și farmacie din România, care s-au întrunit la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova la 14 septembrie 2024.
La reuniune au participat: prof. dr. Anca Dana Buzoianu – rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, președinta Alianței G6-UMF, prof. dr. Leonard Azamfirei – rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, prof. dr. Viorel Jinga – rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, prof. dr. Viorel Scripcariu – rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, prof. dr. Tudorel Ciurea, ex-rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, și prof. dr. Cristian Gheonea, prorector la UMF Craiova, prof. dr. Emil Ceban – rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, prorectori, decani și alți reprezentanți ai Universității.
Scopul acestei întrevederi a fost de a discuta problemele și provocările învățământului superior medical, de a evidenția importanța și impactul colaborării bilaterale pentru asigurarea calității în educația și cercetarea medicală, dar și de a identifica soluții și noi oportunități pentru dezvoltarea în comun a proiectelor educaționale și de cercetare, organizarea mobilităților academice pentru studenți, medici rezidenți, cadre științifico-didactice și cercetători, participarea la programe internaționale.
Rectorul Emil Ceban a apreciat înalt relațiile de prietenie și de cooperare eficientă între universitățile de medicină din România și Republica Moldova, pledând pentru extindere și consolidare. „În calitate de parteneri și membri ai Alianței G6-UMF avem oportunitatea de a împărtăși și a implementa bunele practici în managementul instituțiilor de învățământ superior medical și de a promova excelența academică. Suntem ferm convinși că direcțiile noastre de colaborare vor cunoaște noi dimensiuni pentru dezvoltarea și modernizarea învățământului superior medical și racordarea acestuia la standardele europene”, a punctat profesorul Ceban.
Rectorul Anca Dana Buzoianu a declarat că parteneriatul bilateral existent va fi fortificat multilateral, oferind oportunități sporite de creștere și inovare în domeniul educației medicale și cercetării științifice, consolidând, totodată, legăturile academice între România și Republica Moldova. „Alianța G6-UMF și-a reconfirmat angajamentul de a sprijini integrarea învățământului superior medical din Republica Moldova la cerințele și standardele europene. Această colaborare este esențială pentru consolidarea educației medicale la nivel european și pentru dezvoltarea unui cadru academic internațional modern și competitiv”, a accentuat președinta Alianței G6-UMF.
Rectorul român a reiterat faptul că perspective de colaborare cu universitatea noastră se deschid și în cadrul proiectelor transfrontaliere, în special a celor de cercetare, ce se vor intensifica din momentul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Profesorul a apreciat internaționalizarea USMF „Nicolae Testemițanu”, oferta educațională foarte atractivă, asemănătoare cu cea a universităților de medicină din România, și realizările remarcabile ale instituției. În acest context, Anca Buzoianu a lansat invitația de a primi o echipă de cercetători la Institutul de Cercetare al UMF „Iuliu Hațieganu”, pentru a realiza un schimb de experiență și a stabili direcții și proiecte de cercetare comune.
„Aveți în istoric o imagine bună și un viitor foarte promițător. Vă doresc să aveți determinarea, puterea și viziunea să realizați obiectivele propuse, să vă modelați viitorul și să inspirați generațiile viitoare”, a declarat președinta Alianței G6-UMF.
Și ceilalți rectori – membri ai Alianței G6-UMF – s-au pronunțat pentru extinderea și fortificarea colaborării în plan didactic, științific, clinic, desfășurarea mobilităților academice, realizarea schimbului de manuale în limba română, engleză și franceză, organizarea congreselor și conferințelor științifice, publicarea articolelor în reviste universitare etc.
Evenimentul a fost succedat de Conferința comună a Consiliului Rectorilor din Republica Moldova și a Consiliului Național al Rectorilor din România, ce s-a desfășurat la Chișinău cu suportul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul guvernului român, în perioada 12-15 septembrie 2024.
Parteneriatul între USMF „Nicolae Testemițanu” și universitățile de medicină din România în domeniile științific, curativ și cultural a fost inițiat acum trei decenii. Grație Programului de cooperare și asistență între Ministerul Educației Naționale a României și Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, pe parcursul ultimilor zece ani, universitatea noastră a beneficiat de 334 de burse oferite cadrelor didactice pentru specializare în universitățile de profil din România.
Actualmente, USMF „Nicolae Testemițanu” are 20 de acorduri de colaborare cu instituții de învățământ superior medical și spitalicesc din România. În cadrul programelor de mobilitate ERASMUS, CEPUS, AUF, în ultimii opt ani, universitatea noastră a beneficiat de peste 100 de mobilități outgoing și circa 60 de mobilități incoming în universitățile de medicină din România. Pe parcursul a zece ani, cca 800 de studenți au realizat stagii de scurtă durată în cadrul programelor Interfarma, Interdentis și Transmed, participând și la școlile de vară organizate de societățile de profil medical de peste Prut.
În perioada 2010-2024 au fost realizate 22 de proiecte comune de cercetare, ca rezultat fiind publicate 154 de articole în reviste științifice din România.
În perioada 1991 - august 2024, universitățile din România au donat peste 19 mii de publicații Bibliotecii Științifice Medicale a USMF „Nicolae Testemiţanu”, dintre care 14 513 cărți, manuale și ghiduri practice, respectiv, universitatea noastră a oferit 800 de titluri de carte universităților din România.
În domeniul clinic sunt organizate ședințe ale societăților profesionale române la Chișinău, sunt stabilite colaborări între clinicile de pe ambele maluri ale Prutului în scopul realizării consultațiilor și intervențiilor chirurgicale în comun. De asemenea, studenții și cadrele didactice participă bilateral la școlile de vară, iar cercetătorii – la expozițiile și saloanele de inventică din România.
La 11 aprilie 2023, universității noastre i-a fost conferit titlul de membru onorific al Alianței G6-UMF. Astfel, rectorul USMF „Nicolae Testemițanu” este invitat să participe la toate ședințele de lucru ale organizației.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii