Un nou regulament de organizare a concursurilor pentru ocuparea funcțiilor didactice și științifico-didactice la USMF „Nicolae Testemițanu”
- vizualizări: 1165
Cu începere de la 1 septembrie 2021 va fi aplicat un nou regulament de organizare și desfășurare a concursurilor pentru ocuparea funcțiilor didactice și științifico-didactice la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. O decizie în acest sens a fost luată la ședința Senatului universitar, în data de 27 mai curent.
„Documentul a fost elaborat reieșind din prevederile Regulamentului-cadru de organizare și desfășurare a concursurilor pentru ocuparea funcțiilor didactice și științifico-didactice în învățământul superior, aprobat la 10 februarie 2021 de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, prin care toate instituțiile de învățământ superior sunt obligate să elaboreze regulamente proprii și să raporteze aprobarea lor, până la finele lunii mai curent”, a informat Tatiana Novac, șefa Departamentului Juridic și a Departamentului Resurse Umane (DRU).
Astfel, noul regulament conține o modificare majoră și anume – desfășurarea concursului doar într-o singură etapă, fiind exclusă etapa la nivel de subdiviziune universitară. În acest mod, orice catedră/disciplină este obligată să examineze candidații care vor să participe la concurs și să-i recomande sau nu Comisiei de concurs.
Concursul se va desfășura pe parcursul anului de studii și se va anunța în temeiul ordinului rectorului, cu cel puțin trei luni înainte de expirarea Contractului individual de muncă a persoanei care deține funcția respectivă. Anunțul respectiv trebuie să fie publicat cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de data desfășurării concursului, pe site-ul Universității, pe panoul informațional al instituției, la sediul central, și, concomitent, va fi expediat tuturor cadrelor didactice și științifico-didactice prin intermediul adreselor de e-mail personalizate instituțional @usmf.md.
Candidații – participanți la concurs – trebuie să depună actele stipulate și în regulamentul anterior, cu o singură completare obligatorie – o recomandare din partea subdiviziunii didactice.
Procesul de desfășurare a concursului începe după publicarea anunțului respectiv, iar candidatul prezintă dosarul de participare și o cerere la Departamentul Resurse Umane, ce urmează a fi verificat dacă corespunde tuturor cerințelor, în maxim două zile. Ulterior, DRU va transmite secretarului Comisiei de concurs dosarul candidatilor admiși. Comisia stabilește data desfășurării ședinței și informează candidații cu 10 zile înainte de ședință. Pretendenții vor prezenta un raport cu cele mai importante realizări profesionale înregistrate pe parcursul ultimilor 5 ani, în cadrul întrunirii membrilor Comisiei. Ședințele Comisiei vor fi publice, indiferent dacă vor fi organizate cu prezență fizică sau la distanță. După evaluarea tuturor candidaților și atribuirea punctajului în Fișa de evaluare, în baza criteriilor și a indicatorilor de performanță, va fi identificat pretendentul cu cel mai mare punctaj în concurs. Ulterior, Senatul universitar va valida rezultatele concursului, prin vot deschis. Rezultatele concursului se vor aduce la cunoștință candidaților, obligatoriu, inclusiv prin e-mail și publicarea pe site-ul Universității, în cel mult două zile lucrătoare de la data aprobării deciziei de către Senat. În același timp, candidații care nu sunt de acord cu rezultatele au dreptul să le contesteze în termen de 10 zile lucrătoare, prin înaintarea unei contestații în scris adresată rectorului, trimisă spre examinare Comisiei de contestație.
După validarea concursului de Senat, cu fiecare candidat va fi încheiat un contract individual de muncă pe un termen de 5 ani. În ceea ce privește persoanele pensionate, sau cele pentru limită de vârstă sau vechime de muncă, acestea pot fi angajate prin contract individual de muncă pentru o perioadă maximă de doi ani, conform legislației de muncă.
Obligatoriu, pentru demararea concursului este necesară constituirea unei comisiei de concurs, constituită din 15 membri, inclusiv câte doi membri de la fiecare facultate, iar șeful Departamentului Resurse Umane și cel al Departamentului Didactic și Management Academic sunt desemnați membri din oficiu. Totodată, se va constitui și Comisia pentru contestații. Toți membrii celor două comisii vor fi aleși conform următoarelor criterii: experiență de muncă de peste 20 de ani în cadrul instituției, deținerea titlului de doctor/doctor habilitat în științe și a celui științifico-didactic de conferențiar/profesor universitar, absența sancțiunilor disciplinare și a suspiciunilor de lipsă de integritate pe parcursul activității, a unor conflicte de interese, plângeri, petiții, denunțuri ș.a.
La elaborarea noului regulament s-a ținut cont de principiul transparenței, obiectivității și meritocrației. Documentul în vigoare este valabil până la finele anului de studii, după care va fi implementat regulamentul nou.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii