Ziua Mondială a Maladiilor Reumatice la Copii
- 414 просмотров
Anual, în data de 18 martie, este marcată Ziua Mondială a Maladiilor Reumatice la Copii, fiind un motiv pentru profesioniștii din întreaga lume de a atenționa guvernanții și societatea despre existența acestor boli rare în rândul copiilor, despre problemele cu care se confruntă familiile acestora, dar și despre posibilitatea de a-i ajuta. Departamentul Pediatrie din cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a organizat cu acest prilej un webinar, la care au fost prezentate date științifice la subiect și cazuri clinice cu recomandări pentru specialiștii în reumatologie în stabilirea diagnosticului și conduita terapeutică în maladiile reumatice la copii.
Atelierul de lucru a fost moderat de profesorul universitar Ninel Revenco, șefa Departamentului Pediatrie, medic pediatru de categorie superioară, care a menționat că sunt micuți care suferă de boli reumatice practic din fragedă copilărie. „Cu regret, mulți dintre ei sunt diagnosticați prea târziu, în special cei din familii social-vulnerabile, și, respectiv, uneori necesită nu doar tratament medicamentos, ci și psihologic și social”. În secția de reumatologie a Institutului Mamei și Copilului se acordă asistență medicală de nivel înalt, terțiar, în conformitate cu ghidurile și cerințele internaționale. Tratamentul de suport este asigurat cu medicamente imunosupresive, iar în cazul formelor severe – cu preparate biologice corespunzătoare, un rol esențial în acest sens revine Programului național de susținere a copilului cu maladie rară, care urmează a fi aprobat.
Potrivit profesorului Ninel Revenco, Republica Moldova se aliniază la cerințele internaționale cu un singur scop – de a ajuta copiii cu bolile reumatice care necesită un suport multidisciplinar, cu implicarea mai multor specialiști, cu examinări minuțioase și, desigur, cu tratament de lungă durată. „Suntem alături de familiile cu asemenea copii suferinzi, sperăm să fie cât mai puțini cu forme grave ale maladiilor, cât mai mulți micuți să răspundă la tratamentul convențional și să aibă un mod de viață sănătos”.
Medicul pediatru a reiterat că pandemia COVID-19 este un dezastru la nivel global, care a influențat nefast sănătatea oamenilor, inclusiv a copiilor, care se pot îmbolnăvi de COVID-19 și pot face forme grave ale maladiei și complicații severe. Drept exemplu, la webinar au fost aduse câteva cazuri de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2 la copii, care s-au soldat cu sindromul Kawasaki. În total, există peste 30 de tipuri de vasculite în rândul copiilor, iar boala Kawasaki este cea mai comună formă dintre ele în copilărie, cu afectarea vaselor medii, în special a vaselor coronariene.
Specialiștii în pediatrie constată că, deși primele studii publicate au relatat o evoluție relativ ușoară a infecției cu SARS-CoV-2 în rândul copiilor, la sfârșitul lunii aprilie–începutul lunii mai 2020 a fost atestată o exteriorizare periculoasă a COVID-19 sub aspectul sindromului inflamator multisistemic pediatric asociat temporar infecției cu SARS-CoV-2, ce întrunește caracteristici similare altor afecțiuni inflamatorii pediatrice precum boala Kawasaki, sindromul de șoc toxic stafilococic și streptococic, sepsis bacterian, sindromul de activare macrofagală etc. De asemenea, se mai poate manifesta prin markeri inflamatori crescuți exagerat și sindrom abdominal care poate mima apendicita sau tiflita.
În Republica Moldova, circa 10 mii de copii s-au îmbolnăvit de COVID-19 de la debutul pandemiei, în martie 2020, și până în prezent. Cei mai mulți dintre ei au făcut forme ușoare și medii ale bolii, însă unii copii au avut forme grave, dezvoltând ulterior MIS-C (Sindromul inflamator multisistemic) și boala Kawasaki asociată COVID-19.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii