Efectele schimbărilor climatice asupra sănătății publice și a ecosistemelor locale
- 1 просмотр
Schimbările climatice pot influența semnificativ calitatea apei potabile, în special în cazul surselor descentralizate. Creșterea temperaturilor, variațiile precipitațiilor și evenimentele meteorologice extreme pot afecta circulația apei și contribuția de săruri minerale și compuși chimici. Acestea sunt concluziile lansate la ședința de totalizare a rezultatelor proiectului „Réseau de recherche international sur les déterminants de la santé dans le contexte du changement climatique – ReSanClim”, ce a avut loc la 10 septembrie 2024, în format on-line.
Elena Ciobanu, coordonator de proiect, conferențiar universitar la Disciplina de igienă, Departamentul Medicină Preventivă, a specificat că scopul proiectului a fost de a genera date relevante pentru elaborarea politicilor și acțiunilor de sănătate, în vederea atenuării impactului negativ al schimbărilor climatice asupra sănătății și mediului înconjurător. În acest scop, au fost analizate 154 de probe de apă potabilă din Republica Moldova pentru a determina gradul de mineralizare a apei și unii compuși chimici.
Totodată, au fost elaborate și distribuite pliante și broșuri în cadrul Zilei Mondiale a Inimii. Au fost organizate 10 ateliere și mese rotunde cu participarea studenților, specialiștilor în domeniu, asistentelor medicale și publicului interesat. În cadrul proiectului au fost realizate două mobilități de scurtă durată a partenerilor din Georgia și Ucraina la USMF „Nicolae Testemițanu”, care au avut misiunea de cercetare și cooperare științifică.
Rezultatele proiectului au fost reflectate în cinci publicații științifice și opt comunicări la conferințe naționale și internaționale. De asemenea, în cadrul proiectului au fost elaborate și publicate 5 materiale didactice: „Notes de cours de l'hygiène de l'eau” și Cours de «Santé et changement climatique» en dix leçons – în limba franceză, Curs de lecţii „Sănătatea şi schimbările climatice” la disciplina opţională „Sănătatea şi schimbările climatice” în limba română, „Health and climate change” în limba engleză și Glosar de termeni privind schimbările climatice asociate domeniului medical/ Glossaire des termes concernant le changement climatique lié au domaine médical / Glossary of terms regarding climate change related to the medical field în limbile română, franceză și engleză.
Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Universitatea de Stat din Tbilisi „Ivane Javakhishvili”, Georgia, Universitatea de Stat de Medicină din Bucovina, Ucraina, și Asociația de Biosiguranță și Biosecuritate din Republica Moldova (ABBRM), fiind selectat pentru finanțare în cadrul concursului de proiecte comune „Appel AUF-ECO 2023 – Soutien aux equipes de recherches SER-ECO”, lansat de Agenția Universitară Francofonă în Europa Centrală și Orientală.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii